Florin Marin, înainte de meciul cu Botoșani: „Oțelul are un lot de calitate, echilibrat valoric”

Florin Marin, înainte de meciul cu Botoșani:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Florin Marin, „principalul” instalat după plecarea lui Tibor Selymes, consideră următoarele trei etape hotărâtoare. Din cele trei meciuri cu Botoșani, Iași și Rapid, cu două dintre contracandidatele din lupta pentru evitarea retrogradării, Oțelul dorește asigurarea a șapte puncte din nouă posibile.

  • FC Botoșani – Oțelul are loc sâmbătă, de la ora 18:00, live pe Look TV și Digisport

Antrenorul Florin Marin, unul dintre cei mai experimentați tehnicieni în activitate din fotbalul românesc, a acceptat provocarea de a veni la Oțelul Galați într-un moment în care șansele acesteia de a evita retrogradarea erau foarte mici.

DESPRE VIITORUL ECHIPEI
„Îi înțeleg foarte bine pe suporteri, după un astfel de rezultat și la cum arată clasamentul este normal să fie dezamăgiți. Însă, rezultatul a fost unul mincinos în opinia mea, am controlat jocul, am avut inițiativa și chiar posibilitatea să ne desprindem după 1-0, deci avem potențial. Experiența mi-a permis să-mi dau seama, chiar și în timpul scurt avut la dispoziție, că Oțelul are un lot de calitate, echilibrat valoric. De fapt, mi-am întărit convingerea pe care o aveam. În acest moment nimic nu este pierdut, avem șansele noastre și suntem hotărâți să ne batem până la capăt”.

DESPRE DIFERENȚA DE SURMONTAT
„Într-o săptămână jucăm trei meciuri, la Botoșani, cu Iașiul și Rapid, aceste jocuri pot hotărî în mare măsură viitorul nostru. Dacă după ele vom fi la două puncte, maxim trei, de locul de pe care se evită retrogradarea, am fi într-o postură bună”

Articol scris de Dan Mirea

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa vrăjitoarei Sidonia
Tragedie în mijlocul petrecerii! Au sărbătorit eliberarea inculpaților în cazul de la Padina, iar un bărbat a murit în casa…
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru FCSB
OUT! Gică Hagi a anunțat că-l dă afară pe cel mai bine plătit jucător de la Farul. Lovitură și pentru…
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
Mara Bănică, transformată TOTAL după ultimele operații estetice. Fanii abia o recunosc
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs în faţa României!”
BOMBA anului în showbiz! Anamaria Prodan şi Reghecampf s-au împăcat! „Nu mai are sens să ne mai facem de râs…
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
BANCUL ZILEI. - Îs supărat, mă, Vasile! - De ce, măi Ioane, că de-abia te-ai întors din concediu?!
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de 13 ani
Un nou drog periculos descoperit în România. S-au emis alerte la nivel european, după ce a murit un copil de…
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
OBICEIUL sănătos prin care CÂȘTIGI ani întregi de viață!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Cea mai frumoasă româncă! Unica fiică a lui Ion Ţiriac a uimit din nou: Visele au devenit mai mari!
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
Mesajul transmis de Florin Piersic direct de pe patul de spital! Care este starea actorului: „Vă dau o veste”
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 14 mai
Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 14 mai
"N-aveam viteză, 115-120 km pe oră maxim" - Tânărul de 19 ani care a ucis-o pe Moni, declarații halucinante
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Halep joacă, astăzi, pe zgură după 2 ani: avertismentul specialiștilor pentru Simona
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Ce spune Ciolacu despre creşterea salariului minim: Intenţia clară a Guvernului e să crească la 3.700 de lei
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Avertismentul RAR pt. șoferi: Nu cumpărați aceste mașini!
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×